Confidenţialitate

În zonele de munte, vremea va fi caldă

Meteorologii ANM au emis o informare meteo, valabilă în următoarea perioadă, 5 – 18 iulie 2021, în zonele de munte.

Variațiile temperaturilor pe timpul zilei vor fi nesemnificative pe tot parcursul intervalului, vremea menținându-se caldă mai ales în intervalul 7-14 iulie, când media maximelor se va situa în jurul a 22 de grade.

Până la sfârșitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie de 19…20 de grade. Temperaturile minime vor avea variații ușoare pe parcursul celor două săptămâni, iar media acestora va oscila între 11 și 13 grade.

Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată în intervalul 5-8 iulie, dar mai ales după data de 13 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.

Foto: Lavinia Dragomir