Confidenţialitate

În Vinerea Mare a catolicilor, Papa omagiază cadrele medicale care au murit tratând bolnavii de COVID-19

Papa Francis a declarat, în Vinerea Mare a creștinilor catolici, că medicii, infirmierii, surorile şi preoţii care au fost răpuși luptând împotriva pandemiei de coronavirus “au murit pe front ca soldaţii care şi-au dat viaţa din dragoste”.

Suveranul Pontif a opinat că aceşti bărbaţi şi femei se alătură listei “crucificaţilor istoriei” .

“Mă simt apropiat de poporul lui Dumnezeu, în special de cei care suferă cel mai mult, victimele pandemiei, durerii din lume”, a adăugat liderul de la Vatican, într-o interveniție telefonică la postul de televiziune Rai.

Papa a adăugat că este adâncit în contemplarea “speranţei, care nu înlătură durerea, dar nu decepţionează”.

În seara de vineri, la lumina torţelor, liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lume va oficia un Drum al Crucii în format redus în Piaţa Sfântul Petru din Roma, în care poliţia a interzis accesul.

La această ceremonie, ia parte un grup de cinci deţinuţi dintr-o închisoare din Padova şi de un grup de cinci medici şi infirmiere de la Vatican.

În trecut, amintește France Presse, Drumul Crucii se desfășura alături de mii de credincioşi, în jurul amfiteatrului roman Colosseum, somptuos iluminat.