Confidenţialitate

În Republica Moldova se vor organiza alegeri anticipate

Pavel Filip, care a preluat funcția de președinte interimar al Republicii Moldova, după suspendarea lui Igor Dodon, a semnat decretul de organizare a alegerilor anticipate în data de 6 septembrie.

Potrivit acestuia, alegerile anticipate sunt unica soluție drept urmare a „crizei” care ar fi fost declanșată de PSRM și Blocul ACUM.

„Clasa politică este compromisă pentru că nu au reșit timp de trei luni să formeze un guvern”, a declarat Pavel Filip.

„În aceste condiții este normal că poporul este cel care are dreptul de a decide cine mai merită mandatul de deputat cine le mai poate reprezenta interesele”, explicat Pavel Filip.

Reamintim, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a emis duminică o hotărâre pentru dizolvarea Parlamentului, în urma unei sesizări depuse de Pavel Filip, care a preluat funcția de președinte interimar după suspendarea lui Igor Dodon.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost suspendat în această dimineaţă şi Parlamentul a fost dizolvat printr-o decizie a Curţii Constituţionale de la Chişinău. Curtea a luat aceaste măsuri după ce preşedintele Dodon a refuzat să dizolve Parlamentul. Pe de altă parte, Uniunea Europeană a îndemnat la calm şi la găsirea unei soluţii prin dialog.

Suspendarea preşedintelui Igor Dodon este una temporară iar interimatul va fi asigurat de prim-ministrul Pavel Filip.

CCM a decis suspendarea președintelui Igor Dodon deoarece acesta a refuzat deliberat să dizolve sâmbătă Parlamentul și să stabilească data alegerilor anticipate, conform unei decizii a Curţii emise vineri.

Problema este, însă, credibilitatea Curţii Constituţionale, spune istoricul Armand Goşu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Parlmentul ar fi trebuit dizolvat pentru că nu devenise funcţional în 90 de zile de la alegeri.

Însă, în loc să fie dizolvat, Parlamentul s-a înturnit ieri într-o şedinţă extraordinară şi a ales o nouă conducere, precum şi un nou guvern, condus de Maia Sandu, lidera blocului proeuropean din Moldova , guvern care a fost validat de preşedinte.

Uniunea Europeană cere autorităţilor din Republica Moldova să respecte statul de drept și să garanteze democrația.

Istoricul Armand Goşu spune că asta e singura şansă a ţării de dincolo de Prut.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Curtea Constituțională a republicii Moldova a mai anunţat duminică dimineaţa că a dizolvat Parlamentul.