Fâşiile de gazon au fost aşternute pe scuarul bulevardului Dacia din Chișinău, în locul postamentelor de beton extrase după îndepărtarea panourilor publicitare, în vederea vizitei cancelarului german la Chişinău.
Din cei 80 de metri de gazon, hoții au furat 20 de metri. Anunțul a fost făcut de şeful asociaţiei care se ocupă de spaţiile verzi, Eliferii Haruţă, în cadrul şedinţei de luni a primăriei.
Angela Merkel va ajunge miercuri la Chişinău, unde va avea o întrevedere cu premierul Vlad Filat şi cu preşedintele Nicolae Timofti, dar şi cu liderii partidelor politice parlamentare.
Cancelarul german va susţine un discurs public în incinta Palatului Republicii şi va participa la o ceremonie de depunere de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare.