Cum vrea PSD să elimine peste 100 de taxe nefiscale în prag de alegeri? – printr-un proiect de lege depus la Senat.
Liderul social-democraților Liviu Dragnea susține că inițiativa ar elimina, de la 1 ianuarie 2017, mai multe taxe plătite de cetățeni în prezent.
Printre ele se numără și taxa radio-tv, a explicat șeful PSD.
El a afirmat că a decis alături de colegii săi din PSD să nu mai aştepete ca partidul să vină la guvernare sau ca debirocratizarea promisă de Guvern să fie înfăptuită.
Preşedintele PSD a mai spus că prin proiectul de lege pe care îl va depune cele 102 taxe nefiscale vor fi eliminate de la 1 ianuarie 2017.
Din rândul celor 102 taxe care vor fi eliminate fac parte timbrul de mediul pentru autovehicule, 33 de taxe consulare şi de cetăţenie, 20 de taxe de la Registrul Comerţului, taxele radio-TV, taxa suplimentară pentru eliminarea paşaportului, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, 13 taxe extrajudiciare de timbru şi taxele pentru permisele de pescuit recreativ/sportiv.
Liviu Dragnea e de părere că eliminarea acestor taxe (102 la număr) înseamnă mai puţină birocraţie şi mai mult timp şi mai mulţi bani pentru cetăţenii români.
Liviu Dragnea nu a spus însă cum va fi acoperită gaura cauzată la buget – în cazul în care un astfel de proiect cu puternic iz electoral ar trece de Parlament.