În pastorala transmisă cu prilejul Naşterii Domnului, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române declară că “în perioada de criză medicală şi economică de azi, ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate este o necesitate stringentă”.
“Sărbătoarea Naşterii Domnului sau Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi duhovniceşte la marea taină a smereniei Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Iubirea smerită şi darnică a Fiului veşnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la naşterea Sa într-o peşteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce şi punerea Sa în mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie”, transmite Preafericitul Daniel.
Textul integral al pastoralei de Crăciun:
“Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea.
Această taină a fost prezisă de profeţii lui Dumnezeu inspiraţi de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută, crezută şi mărturisită de Ucenicii şi Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. 1 Ioan 1, 1-3), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinţii Bisericii, gândită în teologie, predicată şi cântată în viaţa liturgică a Bisericii de toţi creştinii dreptcredincioşi, dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.
Sfânta Scriptură a Noului Testament ne învaţă că Taina Întrupării lui Hristos arată legătura directă între Fiul lui Dumnezeu şi creaţie, deoarece întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început însuşi scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). ‘Toate s-au făcut întru El, prin El şi pentru El’ (cf. Coloseni 1, 16). ‘Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor’ (Ioan 1, 3).
Cerul şi pământul sunt darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său Cel veşnic (cf. Coloseni 1, 16) şi pentru toţi oamenii creaţi după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), deoarece Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, va deveni om pământean spre a dărui oamenilor înfierea după har şi viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor (cf. Ioan 1, 9-14; 17, 2-3 şi 1 Ioan 1, 2-3).
Pe baza învăţăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae spune că ‘Dumnezeu a creat lumea din bunătate, pentru ca să facă părtaşe şi alte fiinţe la iubirea Lui intratrinitară’ (1). Apoi, acelaşi teolog precizează: ‘Prin darul lumii (create) Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut pe Sine însuşi în iubirea Sa. De aceea, şi omul trebuie să se ridice, peste darurile primite, la Dumnezeu însuşi Care le-a dat’ (2).
Vorbind despre marea smerenie a lui Hristos, Sfântul Vasile cel Mare spune că puterea lui Dumnezeu Cuvântul de a Se smeri pe Sine făcându-Se om este mai mare decât puterea Sa arătată în facerea cerului şi a pământului, a mării şi a aerului, şi a celor mai presus de lume (3).
Prin întrupare sau înomenire, Fiul veşnic al lui Dumnezeu ne descoperă adevărul că iubirea atotputernică a lui Dumnezeu este smerită şi darnică, deoarece, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, întruparea Sa ‘a fost o coborâre [chenoză] de bună voie a lui Dumnezeu la oameni prin bunătatea Lui. Dar această coborâre nu a fost o cădere din Dumnezeire. Căci a rămas ceea ce era [Dumnezeu], deşi S-a făcut ceea ce nu era [om]. Căci era neschimbabil. Şi a păstrat ceea ce S-a făcut, rămânând însă ceea ce era. Fiindcă era iubitor de oameni’ (4).
Sărbătoarea Naşterii Domnului sau Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi duhovniceşte la marea taină a smereniei Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. În acest sens, cităm dintr-o cuvântare a Fericitului Augustin despre Naşterea lui Hristos:
‘Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuţ în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind din sânul Tatălui tot mersul veacurilor, şi dăruind din sânul mamei Sale sfinţire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc deşi iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înţelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-Se de la pieptul mamei; atât de mare ca Dumnezeu şi atât de mic ca rob, fără ca această smerenie să micşoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleşească în vreun fel smerenia. (…) El nu S-a închis deloc sub veşmântul unui trup micuţ primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăşi îngerilor înţelepciunea Sa ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul’ (5).
Iubirea smerită şi darnică a Fiului veşnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la naşterea Sa într-o peşteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce şi punerea Sa în mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie.
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către filipeni, vorbeşte în această privinţă despre chenoza sau smerenia lui Iisus Hristos pentru a-i îndemna pe creştinii din Filipi la viaţă smerită şi milostivă, zicând: ‘Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Iisus Hristos, Care () S-a smerit pe Sine ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce’ (Filipeni 2, 3-5, 8).
În acelaşi înţeles, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că smerenia îl înalţă pe om, nu îl înjoseşte: ‘Atunci vei fi tu mai mare şi mai înalt decât alţii, mai strălucit şi mai mărit, când te vei înjosi pe tine însuţi, când nu vei umbla după rangul cel dintâi, când vei răbda de bună voie umilinţa, jertfirea de sine şi primejdia, când te vei sârgui a fi sluga tuturor, gata a face şi a suferi toate pentru aceasta’ (6).
Începând cu ziua de 20 decembrie, când serbăm Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, şi până la 31 decembrie, ziua Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea şi să ne bucurăm cu inima de taina iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, arătată în Naşterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria, în peştera din Betleem.
Iată ce se spune într-o cântare din Minei, în ziua de 25 decembrie: ‘Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca în el să înnoiască pe Adam cel stricat (…) ‘ (7). De asemenea, într-o altă cântare din Minei se spune că Taina Naşterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veşnice, trezeşte uimire pentru îngeri şi înfricoşare pentru oameni: ‘Cuvinte al Tatălui, Cel împreună veşnic, ieşind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălăşluit trupeşte în peşteră, având ieslea ca un tron; şi spăimântezi, cu înfricoşătoarea Ta iconomie, pe magi şi pe păstori, şi ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă Ţie!’ (8).
Şi colindele noastre româneşti evidenţiază, în acelaşi timp, smerenia şi slava Pruncului Iisus, Dumnezeu-Copilul: ‘Sărac în şură lângă boi, copil culcat pe paie,/ Aşa L-au găsit cei trei magi pe Dumnezeul Slavei./ Dar ei pe El L-au cunoscut că este Împăratul,/ Cel Bun, Cel Mare şi Cel Sfânt, ce lumea a creat-o!’ (Colindăm, colind)
Deci, întruparea Fiului veşnic al lui Dumnezeu ne descoperă iubirea smerită şi darnică a lui Dumnezeu Tatăl pentru lume, după cum se spune în Sfânta Evanghelie după Ioan: ‘Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică’ (Ioan 3, 16). Toată viaţa Domnului Iisus Hristos pe pământ a fost dăruire de Sine pentru mântuirea oamenilor. Din acest motiv, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos este mai ales sărbătoarea darurilor oferite atât copiilor, cât şi oamenilor săraci, bolnavi, bătrâni, întristaţi şi singuri. Însă, dărnicia sau milostenia creştină trebuie arătată nu numai cu ocazia sărbătorilor, ci tot timpul.
În această privinţă, Biserica a creat instituţii filantropice sau de caritate tocmai pentru a arăta dărnicie permanentă faţă de oamenii nevoiaşi (cantine pentru săraci, cămine pentru copii orfani, case pentru bătrâni, centre şi spitale pentru bolnavi ş.a.). Astfel, toate instituţiile de asistenţă socială din statele europene de astăzi au la origine opera caritabilă creştină, preluată mai târziu de statul modern şi chiar de societatea secularizată contemporană.
În perioada de criză medicală şi economică de azi, ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate este o necesitate stringentă. Prin urmare, să fim milostivi sau darnici, deoarece, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură, ‘cel ce are milă de sărman împrumută Domnului’ (Pilde 19, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur explică aceste cuvinte astfel: ‘Cel ce miluieşte săracul şi necăjitul nu rupe numai zapisul păcatelor lui, ci ia şi alt zapis de mărturie care mărturiseşte şi zice: ‘cel ce miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu’. Să dăm deci milostenia lui Dumnezeu împrumut ca să luăm de la El răsplătirea cea din iubire de oameni’ (9).
În altă parte, acelaşi Sfânt Părinte îndeamnă la dărnicie, zicând: ,,Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuţ! N-ai niciun bănuţ? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plângi împreună cu cel îndurerat şi ţi-ai luat plata’ (10). Altfel spus, cu cel sărac fii darnic cel puţin prin compasiune şi solidaritate.
Dragi creştini,
Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2021 spre 1 ianuarie 2022, şi în ziua de Anul Nou, să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2021 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună şi folositoare din Anul Nou 2022 în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, pe cei din jurul graniţelor României şi pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.
Să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darul sănătăţii, care trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă, smerenie şi înţelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care ne aflăm. Să arătăm iubire milostivă şi solidaritate faţă de toţi oamenii bolnavi, dar şi multă preţuire medicilor care-i îngrijesc pe aceştia, pentru a redobândi sănătatea.
Pandemia actuală a adus în România şi în întreaga lume multă suferinţă, boală, depresie şi moarte. Să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu pentru încetarea grabnică a pandemiei, spre a putea trăi şi lucra în mod firesc şi liber. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii şi multă responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri, ştiind că ‘Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu’ (Romani 8, 28).
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2022 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradiţională: ‘La mulţi ani!’.
‘Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!’ (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”
