Confidenţialitate

În pandemie, au sporit averile miliardarilor americani

Miliardarii americani continuă să se îmbogăţească în timpul pandemiei de COVID-19, relatează France Presse, care a analizat datelor compilate de două centre de analiză.

Între 18 martie şi 19 mai, cei 600 americani cei mai înstăriţi şi-au văzut averile crescând în ansamblu cu aproximativ 434 de miliarde de dolari, sumă ce reprezintă o creştere de circa 15% în două luni.

Măsurile de izolare a populaţiei, închiderea restaurantelor şi a magazinelor au condus la o creştere substanţială a cumpărăturilor online şi la nevoia de a rămâne conectat pe reţelele de socializare.

Situaţia a avut ca efect creşterea valorii pe bursă a acţiunilor Amazon, Facebook şi în general a companiilor din sectorul high-tech.

Astfel, între lunile martie şi mai averea lui Jeff Bezos (Amazon) a crescut cu mai mult de 30%, iar cea a lui Mark Zuckerberg, patronul Facebook, cu peste 46%.

Începând din 16 martie, odată cu primele măsuri de izolare în SUA, valoarea acţiunilor Facebook a crescut cu circa 60%, cea a Amazon cu 45%, valoarea acţiunile Netflix a crescut la rândul ei cu 46% şi cea a companiei Apple cu 31%. Iar această evoluţie nu pare să se oprească, întrucât acţiunile Amazon şi Facebook au atins săptămâna aceasta maximul lor istoric.

În schimb, miliardarii din sectoarele turistic sau din cel al comerţului cu amănuntul şi-au văzut averile topindu-se în această perioadă, aceste sectoare fiind printre cele mai afectate de restricţiile antiepidemice.