Confidenţialitate

Moldova Nouă: Se reiau alegerile pentru postul de primar | AUDIO

Moldova Nouă funcţionează fără Primar, fără Viceprimar și fără Consiliu Local. Practic, orașul este condus de secretarul Primăriei Moldova Nouă. Primarul ales în septembrie, Adrian Torma, şi consilierii locali, nu au fost validaţi nici până în ianuarie 2021. S-a ajuns la această situație în urma contestaţiilor.

Cu  câteva zile înaintea alegerilor din septembrie, Biroul Electoral de Circumscripţie Moldova-Nouă, a invalidat lista de consilieri depusă de Alianţa PSD-PRO România şi candidatura lui Adrian Torma, la funcţia de Primar.

Aceasta după o reclamație pe motiv că Adrian Torma nu a semnat procolul de Alianță, document din dosarul de candidatură.

Deși Adrian Torma a câştigat alegerile pentru fotoliul de Primar la Moldova Nouă cu aproape 43 de procente, Biroul Electoral Central a admis sesizarea  PNL Caraş-Severin. Astfel, conform procedurii, alegerile trebuiau reluate la 11 octombrie.

Decizia BEC interzice şi candidatura lui Adrian Torma. El este acuzat de fraudă electorală. Social-democraţii au contesta în instanţă Hotărârea BEC, a urmat judecata, iar Curtea de Apel de la Timișoara i-a dat câștig de cauza lui Adrian Torma. A urmat o nouă comtestatie din partea liberalilor și s-a ajuns până la Înalta Curte.

Instantia a pronunțat în ședință publică hotărârea prin care se anulează hotărârea Curții de Apel Timișoara și rămâne ca definitivă hotărârea Biroului Electoral Central, referitoare la alegerile locale din Moldova Nouă.

Cu alte cuvinte alegerile pentru funcția de primar la Moldova Nouă se repetă, fără candidatura lui Adrian Torma.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Vali Popovici