Confidenţialitate

În noul an școlar, nicio clasă nu trebuie să aibă mai mult de 29 de elevi | AUDIO

Noul an școlar vine cu o nouă obligație pentru directorii de școli: nicio clasă nu trebuie să aibă mai mult de 29 de elevi.

Mai mulți directori susțin fie că nu vor respecta această obligație, pentru că nu au spații suficiente, fie vor fi obligați să cheme la școală elevii în trei schimburi.

Ministerul Educației și Federația Părinților amintesc că obligația e în vigoare de un an, iar Primăriile trebuie să pună la dispoziția școlilor cu mulți elevi în clase noi spații.

Una dintre cele mai mari școli din țară, 195, din capitală, are aproximativ 90 de clase, iar în aproape fiecare dintre ele învață peste 30 de elevi.

Respectarea limitei impuse de Ministerul Educației nu poate fi respectată din cauza lipsei spațiilor, așa că legea nu va fi respectată la această unitate, eu precizat pentru Europa FM surse din cadrul școlii.

La o altă școală, din cauza lipsei spațiilor, directorul e cerut primăriei de sector un container, care costă cel mult 30 de mii de euro, însă instituția a refuzat școala pe motiv că nu are bani.

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar în Ministerul Educației, Sorin Ion, spune la Europa FM, că directorii și primăriile trebuie să găsescă soluțiile legale:

Una din variante ar fi relocarea acestor clase către alte unități de învățământ care au spațiu excedentar sau către spații identificate de către primărie în clădiri care nu au destinația învățământ. Sunt în țară situații în care se pot achiziționa containere. Atunci când s-a propus planul de școlarizare  legea era în vigoare și se știau aceste cifre. În repetate rânduri am atras atentia, prin inspectoratele școlare, asupra respectării Legii Educației. Nu putem face derogări la nivel de ordin de ministru pentru o lege.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Indiferent de solicitări, nu vor fi acceptate excepții, spune secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar:

Legea 185 care modifică Legea Educației a intrat în vigoare în 20 august, anul trecut, în textul ei era precizarea că intră în vigoare la 1 septembrie 2020, lucru care nu a fost posibil, pentru că era un interval de 10 zile și era imposibil de reglat planul de școlarizare atât de repede și de a asigura resursă umană. În acest moment, prin hotărârea de guvern prin care s-au asigurat cele 3500 de posturi suplimentare, Ministerul Educației a rezolvat problema posibilității angajării de resursă umană suplimentară pentru aceste clase.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Președintele Federației Naționale a Asociațiațiilor de Părinți, Iulian Cristache, susține decizia Ministerului Educației:

Trebuie să existe un moment 0, astfel încât să terminăm cu aceste efective de elevi suprapopulate și este atât spre binele părinților și elevilor, cât și spre binele profesorilor. Una este să predai la efective de 35-36 de elevi, și una este să predai la maximum 29 de elevi. De ce s-a ajuns aici? Pentru că vorbim de vize de flotant, acele intervenții ale părinților, pentru că nu ai cum, în aceste școli școli centrale nu ai cum să crești non stop efectivul de elevi pentru că sunt așa zise cele mai bune școli. Trebuie să terminăm odată pentru totdeauna cu aceste aranjamente. Plătim niște oale sparte pentru că nu s-a respectat legea de-a lungul a 10-11 ani, de când a apărut Legea Educației Naționale.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În învățământul primar, învățătorii nu pot avea în clasă mai mult de 25 de elevi.