Confidenţialitate

IN MEMORIAM Vasile Veselovski (1925 – 1998)

Născut la 18 decembrie 1925, la Găvana, județul Argeș, compozitorul Vasile Veselovski a urmat cursurile Conservatorului de Muzică din București.

Din 1959, a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar după 1963 s-a dedicat în întregime activității componistice, compunând numeroase șlagăre, precum și muzică de film, notează Agerpres.

Personalitate marcantă a vieții muzicale, Vasile Veselovski a participat ca membru în jurii naționale și internaționale de concursuri de muzică ușoară: Sopot (Polonia, 1966), ”Orfeul de aur” (Bulgaria, 1968), ”Lira de aur” (Bratislava, Cehoslovacia, 1975). Totodată, a fost invitat la festivalurile de la San Remo (Italia, 1967) și ”Lira de aur” (Bratislava, 1971).

Între creațiile sale muzicale se numără cântecele ”Îmi spusese mie luna”, ”Mambo, mambo”, ”Cântă inima mea”, ”Trecut-au anii”, ”Ne cheamă ritmul să dansăm”, ”Luna la Mamaia”, ”Hăulita”, ”Strada Speranței”, ”Merit eu”, ”De-ar ști ea marea”, ”Drumul spre tine”,”Iubesc”, ”Nu”, ”Fluierând pe strada”, ”Tu”, ”Și daca”, ”O chitară cânta”, ”Și m-am îndrăgostit de tine”.

A colaborat cu renumiți interpreți de muzică ușoară, printre care Gică Petrescu, Aurelian Andreescu, Doina Badea, Margareta Pâslaru, Marina Voica, Dan Spătaru, Angela Similea, Corina Chiriac, Adrian Daminescu.

A compus muzică pentru spectacole de revistă: ”Băieții de la mansardă” (1957), ”Revista este a noastră” (1959), ”Băiatul din banca a doua” (1962), ”Revista dragostei” (1965), ”Revista în balon” (1972), ”Nevestele vesele din Boema” (1978), ”Expres Melodii” (1982), ”Boema, bucuria mea” (1985), ”Artiștii și Boema” (1987) ș.a.

Deținător al diplomei de onoare la Festivalul internațional de muzică ușoară de la Sopot (1966) și al diplomei de onoare obținută la al patrulea Festival internațional de muzică ușoară organizat de ”Bayerischer Rundfunk” (1969) a fost distins cu multe premii. Astfel, la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia a obținut Marele Premiu în 1964, precum și numeroase premii în anii care au urmat. A primit, de asemenea, de mai multe ori Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, precum și un premiu la ediția din 1995 a Festivalului ”Crizantema de aur” de la Târgoviște.

Vasile Veselovski a încetat din viață la 4 ianuarie 1998.

Începând din 2013, la Pitești se desfășoară în fiecare an Festivalul Național de Muzică Ușoară “Vasile Veselovski”, un festival-concurs la care participă tineri soliști de muzică ușoară din mai multe orașe ale țării.