Lucian Pintilie a fost înmormântat, sâmbătă, 19 mai 2018, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu Ortodox. La ceremonie au luat parte actori și alte personalități din lumea teatrului. Între aceștia s-au aflatMarie-France Ionesco, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Andrei Şerban, Ion Caramitru, George Mihăiţă și Stere Gulea.
Între regizorii care și-au luat rămas bun de la Lucian Pintilie s-au numărat Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu și Tudor Giurgiu.
Lucian Pintilie a murit, miercuri seară, la vârsta de 84 de ani. Cineastul suferea de mai multe afecțiuni cronice și a fost internat în Spitalul Elias din București.
Filme precum „Reconstituirea” – reclamat la Nicolae Ceaușescu pentru că ar fi ultragiat miliţienii – sau „De ce trag clopotele, Mitică” au fost interzise. La fel și spectacolul „Revizorul” din 1972, cu o distribuție de excepție, oprit de cenzură după numai două reprezentații.
Un montaj IN MEMORIAM Lucian Pintilie – prezentat de Mihai Bucureșteanu – va fi difuzat duminică, 20 mai 2018, în emisiunea „Lumea Europa FM” de la ora 11.00.
***
Pentru început, îl ascultăm pe Lucian Pintilie într-un interviu pentru emisiunea „Săptamâna”, din 1966, la 10 ani după ce absolvise Institutul de Artă Teatrală. Avea 33 de ani și răspundea întrebărilor adresate de Carmen Dumitrescu. Discuția se purta în sala de spectacol, la repetițiile piesei „D’ale Carnavalului”.
Privind în urmă, Lucian Pintilie spunea:
„Toate amintirile strigă după mine să nu le uit”.
După absolvirea Institutului de Teatru, veneau anii frumoși de la teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, care au adus primele spectacole regizate de Pintilie: „Copiii soarelui”, din 1961, urmată de „Proştii sub clar de lună” – 1962, „Cezar şi Cleopatra” – în 1963, „D’ale carnavalului” -1966 și „Livada cu vişini” -1967.
Despre atmosfera de la „Bulandra” s-a vorbit într-una dintre ultimele întâlniri pe care Lucian Pintilie a avut-o cu publicul, prilejuită de relansarea volumului său „Bricabrac”, o ediție revizuită. Poveștile se depănau în Sala de cinema „Elvira Popescu”, în iunie 2017.
Între invitați – Andrei Șerban, cel îndrăgostit de teatru încă din liceu, care își dorea nespus să ajungă pe scenă și care mărturisea că avea trei idoli, Liviu Ciulei, Clody Bertola și Lucian Pintilie. Andrei Șerban își amintește mărturisirile făcute de actrița Clody Bertola (căsătorită de trei ori, prima dată cu un pictor celebru, apoi cu Liviu Ciulei și cu Lucian Pintilie) dar și de ziua în care s-a furișat la repetițiile pentru un spectacol – singurul, cel mai probabil – pentru care Liviu Ciulei și Lucian Pintilie au semnat regia. Era 1961 și puneau în scenă „Copiii soarelui”.
***
În 1965, Lucian Pintilie regiza primul său film, „Duminică, la ora 6”, despre care s-a spus, de multe ori, că nu mai poate avea același efect astăzi cum avea în plin comunism. Este povestea de dragoste dintre un băiat și o studentă la arhitectură. Totul se întâmplă în 1940, în România.
Regretatul critic de film Alex Leo Șerban aprecia că, pentru acest film, deși unul realizat la comandă, care prezintă lupta ilegaliștilor cu regimul capitalist, regizorul are câteva merite:
„Sigur pe materialul său politic-corect, Pintilie își permite să deturneze, obraznic, mesajul dorit de autorități printr-o manevră extrem de abilă: se inspiră, pentru partea formală a filmului său, din filmele Noului Val francez.”
După seria de spectacole puse în scenă la Bulandra și după „Duminică, la ora 6”, primul său film, pentru Lucian Pintilie a urmat valul de interdicții. În 1968, realiza „Reconstituirea” – o satiră socială neagră, film interzis de cenzură.
Filmul a fost interzis – prima dată – în 1969. S-a decis lansarea lui în ianuarie 1970, la cinema Patria, dar fără publicitate și premieră de gală. În câteva luni, era interzis, din nou. Filmul prezenta povestea unor absolvenți de liceu de la seral, care s-au luat la bătaie. Procuratura decide pedeapsa: să fie realizat un film educativ, o reconstituire a incidentului. A fost o comedie neagră despre situația românilor sub dictatura comunistă.
40 de critici au decis, în 2008, că „Reconstituirea” este cel mai valoros film românesc, și a rămas reper și pentru actorii distribuiți: George Mihăiță, Vladimir Găitan, George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Ileana Popovici, Ștefan Moisescu. Filmul a ajuns, din nou, la public, după căderea comunismului.
***
Urmează un nou moment critic: în 1972, Lucian Pintilie montează la „Bulandra”, „Revizorul”, cu o distribuție de excepție, din care fac parte Toma Caragiu, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc.
Sprectacolul este interzis după premieră și încă două reprezentații. Actorul Ion Caramitru își amintește că, privind în sală, într-una din seri, observa cum liderilor comuniști li se „traducea”, li se explica, ce „șopârle” și ce semnificații aveau unele replici. Era textul lui Gogol, dar atât de potrivit pentru a ironiza situația din România:
Efectul a fost dramatic: în ciuda protestelor, Liviu Ciulei este demis de la conducerea teatrului „Bulandra” iar lui Lucian Pintilie i se interzice să mai pună în scenă.
Aflat în mod repetat în conflict cu regimul comunist, Pintilie primește pașaportul și e invitat să părăsească țara. Lucian Pintilie se mută în Franța unde își cucerește rapid colegii de scenă și publicul. Despre perioada petrecută în Franța, regizorul Andrei Șerban spunea (iunie 2017, Cinema „Elvira Popescu”:
„Vreau să știți că Pintilie, în anii 80, ar fi putut avea in Theatre de la Ville –Paris un covor roșu. Toți, actori, critici, public, îi erau devotați. El putea, dacă voia, să rămână acolo, să rămână în Franța, dar a preferat să revină în România”.
Lucian Pintilie revine, așadar, în România, în 1981, și realizează un alt film important: „De ce trag clopotele, Mitică?”, după un scenariu baza pe texte de I.L. Caragiale. S-a considerat că regizorul nu și-a revenit și nu este lăsat să-și termine filmul. Abia după căderea comunismului, în 1991, este finalizat și ajunge la public.
S-a spus că filmul a fost interzis din ordinul personal al lui Nicolae Ceaușescu. Despre filmări, actorul Victor Rebengiuc spunea spunea recent:
„Mi-aduc aminte când am început filmările la De ce trag clopotele, Mitică? undeva lângă lacul de la Fundeni. Trebuia să filmăm prima scenă, a spus să iasă toată lumea și să rămână numai regizorul, secretarul de platou și operatorul. Și am repetat scena ca la teatru. Afară, oamenii din echipă, se întrebau: Ce face ăla acolo? De două ore repetă? Păi, la Sergiu, până acum era gata! Când au intrat și au văzut scena, au fost cuceriți și abia așteptau să filmăm în continuare”.
***
În 1992, Lucian Pintilie realizează „Balanța” , despre care spune că este primul său film liber pe care îl prezintă în festivalul de la Cannes:
„Câteva cuvinte pentru a lămuri o bizarerie: După “Duminică la ora șase” — primul meu film, realizat în 1965, toate filmele mele până la Balanța — 1992, au fost interzise, adică „Reconstituirea”, din 1969 și „De ce trag clopotele Mitică?” — 1979. Filmul “Pavilionul numărul 6”, după Cehov, a fost radiat chiar din repertoriul proiectelor de filme românești. El a reprezentat Iugoslavia, la Festivalul de film de la Cannes din 1979, la secțiunea “Un certain regard” și a fost onorat cu Premiul Oficiului Catolic al Cinematografiei. Primul meu film liber pe care l-am prezentat la Cannes, în 1992, a fost „Balanța” (…).
***
O prietenie se construiește cu greu – considera Lucian Pintilie. Și aducea drept exemplu relația sa cu Victor Rebengiuc, care nu a funcționat la început.
„După un flirt nesemnificativ în prima tinereţe, relaţiile dintre mine şi Victor au fost dintre cele mai rele care se pot imagina. Şi nu aşa, un sezon, două, ci destul de extinse în timp, câţiva buni ani răi. (…) Victor – fratele meu de azi – nu a participat la niciunul dintre spectacolele mele importante ale timpului. (…) Nu a participat la niciunul dintre filmele mele de debut. (…)Nu mă înhăitam decât cu actorii mari care acceptau jocul nou, propus de mine, cu o pasiune şi o curiozitate absolut neobişnuite. Dau numai două exemple covârşitoare: Toma Caragiu şi George Constantin. Victor era un sălbatic, ca şi mine. Datoria mea era să-l descifrez şi să-l seduc.” Lucian Pintilie, volumul „Bricabrac”
La rândul său, Victor Rebengiuc spunea:
„Trebuie să mărturisesc că-l cunosc pe Pintilie de mult, am fost colegi în facultate (…)Noi am fost adolescenți împreună. Norocul meu și al generației mele este că am avut parte de niște regizori de talia lui Pintilie, Ciulei, Penciulescu, Vlad Mugur și că am avut de unde învăța. Am fost beneficiarii unor izvoare extraordinare de artă și cultură, de știință de a juca pe scenă.”
Cuvintele lui Victor Rebengiuc, drag prieten al regizorului Lucian Pintilie, spun multe despre prețuirea pe care și-o purtau fiecare:
„N-am întâlnit niciun actor care să-mi fi spus că e dezamăgit de Pintilie, că nu mai vrea să lucreze cu el niciodată. Dimpotrivă, toată lumea voia să lucreze cu el, toți erau cuceriți de farmecul lui, de genialitatea lui. Știa cum să lucreze cu actorul, cum să-l împingă spre rol, să-l facă să înțeleagă ce are de spus. Cred atât de mult în geniul lui, că ar putea să mă facă să joc și Julieta”.
Anii `90 și 2000 au adus alte filme importante semnate de Pintilie. „O vară de neuitat”, film realizat în 1994 şi „Prea târziu”, din 1996, au fost selectate în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, iar „Terminus Paradis” a obținut marele premiu al juriului la Festivalul de Film de la Veneţia, în 1998. Au urmat „După-amiaza unui torționar din 2001” și Niki Ardelean, colonel în rezervă, din 2003.
