Confidenţialitate

În mai multe orașe din lume s-au reluat târgurile de Crăciun, dar cu restricții speciale | AUDIO

În Germania, spre exemplu, în orașul Hamburg, autoritățile nu le vor permite vizitatorilor de la târg nevaccinați anti-COVID să guste din turta dulce sau să bea vin fiert. În New York, pe de altă parte, autoritățile au anunțat că de data aceasta le vor permite spectatorilor să participe la ceremoniile de Anul Nou din Times Square.

În orașul Hamburg din Germania, pregătirile sunt în toi pentru târgul de Crăciun din Piața Centrală. Se va deschide săptămâna viitoare. Nu vor lipsi luminițele, dar nici bunătăți ca migdalele caramelizate, turtă dulce și vin fiert. Doar că tot ce ține de partea gastronomică va fi delimitat cu un gard, iar singurii care vor avea acces vor fi cei vaccinați anti-COVID.

Restul vizitatorilor trebuie să se limiteze la standurile care vând decorațiuni și accesorii. Numărul standurilor va fi redus cu 40% pentru a permite distanțarea socială.

Munchen: Autoritățile renunță la târgul de Crăciun din cauza situației sanitare dramatice

Pe de altă parte autoritățile din Munchen au anunțat săptămâna aceasta că renunță la organizarea celebrului târg de Crăciun de acolo. Au spus că situația sanitară e prea dramatică.

Și în Marea Britanie târgurile de sărbători se întorc, cum ar fi cel din Nottingham. Anul trecut, acesta a fot nevoit să se închidă din cauza epidemiei la o zi de la deschidere. Printre măsuri – mai puține standuri și lispa patinoarului.

În New York autoritățile au anunțat că, spre deosebire de anul trecut, le vor permite oamenilor să se strângă de Anul Nou în Times Square. Ei vor avea astfel șansa de a vedea celebra bilă care coboară la miezul nopții. Condiția e ca spectatorii să fie vaccinați anti-COVID sau să prezinte un test negativ.

Sursa foto: Unsplash / Humphrey Muleba

Citește și: Octavian Jurma, despre testele de salivă în școli: Dramatizarea cu cadre sanitare este ridicolă când, peste tot în lume, elevii se testează singuri | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.