Confidenţialitate

În jur de 41.000 de turiști și-au primit banii înapoi pentru zborurile anulate în pandemie | AUDIO

Aproximativ 41.000 de turiști au reușit să primească banii înapoi pentru zborurile anulate în timpul pandemiei.

Însă, în continuare, foarte mulți turiști așteptă rambursări, în special pentru pachete complete, care cuprindeau transport și sejur în alte țări.

Datele unei companii din sectorul turism arată că în timpul stării de urgență, aproximativ 95% dintre zborurile clienților săi au fost anulate față de o lună normală.

Astfel, peste 41.000 de persoane au fost afectate. Dintre acestea, 71% au primit soluții de rambursare în valoare totală de peste 4,2 milioane de euro și se caută soluții pentru finalizarea tuturor proceselor de rambursare inițiate.

Se estimează că, la nivel european, între 15 martie și 1 iulie 2020 au fost anulate zilnic între 20.000 și 25.000 de zboruri. Drept urmare, vânzările la biletele de avion au scăzut cu până la 88% anul acesta, record negativ înregistrat în luna aprilie.

Organizația Europeana pentru Siguranță Navigației Aeriene – Eurocontrol – arată că traficul aerian din Romania a scăzut, în medie, cu 87% în timpul stării de urgență față de aceeași perioadă a anului trecut.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Iorgu Ianuși