Bilanțul ploilor cazute în ultimele ore este unul tragic în județul Argeș.
‘
2 persoane au murit după ce au fost luatre de viitură. Un tren care circula pe ruta Pitești-Curtea de Argeș a deraiat din cauza aluviunilor depuse pe șina de cale ferată și 4 oameni au ajuns în spital. Un alt om aflat în mașina a fost luat de viitura chiar la intrarea pe autostrada Pitești-București. Omul a reușit să se agațe de un copac și a fost salvat ulterior de echipele ISU.
‘
În comuna Bascov a fost rupere de nori, peste 200 de case au fost inundate, iar autoritățile au fost nevoite să solicite intervenția tuturor structurilor MApN pentru a evacua oamenii din zonă după ce pârâul Bascov a ieșit din matcă.
‘
La Pitești, Centrul de Transfuzii Sanguine a fost pentru a doua oară inundat în mai puțin de 12 ore.
‘
Au fost închise drumurile naționale Pitești-Drăgășani și Pitești-Slatina din cauza viiturilor acumulate. De asemenea, podul care leagă Piteștiul de localitatea Bascov este închis. Argeșul încă se află sub cod portocaliu de inundații.