După ce în urmă cu 5 săptămâni, și-au ales președintele, alegătorii francezi vor vota, duminică, pentru noul Parlament.
Partidul înființat de președintele Emmanuel Macron este cotat cu cele mai mari șanse pentru a obține majoritatea în Adunarea Națională
Secțiile de votare s-au deschis la ora locală 8.00 (adică 9 ora României) și se vor închide seara, la ora 20.00. Având în vedere că Franța este în continuare în stare de urgență din cauza atentatelor teroriste, 50.000 de polițiști patrulează în întreaga țară.
Pentru că alegerile parlamentare au loc de fiecare dată la o lună după scrutinul prezidențial, de regulă, francezii votează masiv pentru formațiunea noului președinte. Sondajele arată că partidul proaspăt înființat de Emmanuel Macron, La Republique en Marche ar urma să obțină peste 30% din voturi, ceea ce i-ar asigura o majoritate confortabilă în Parlament. Pe locul 2, ar urma să se situeze Republicanii, cu 22 la sută din voturi. Partidul Socialist – aflat la putere în ultimii 5 ani – va obține, potrivit sondajelor numai între 15 și 30 de locuri în Adunarea Națională, din totalul celor 577. Iar Frontul Național condus de Marine Le Pen ar urma să ocupe doar 15 locuri în Adunarea Națională, ceea ce ar fi o o nouă înfrângere în lupta cu Emmanuel Macron.
Actualul președinte militează pentru un nou tip de politică și le-a interzis candidaților La Republique en Marche să își angajeze membri ai familiei, după ce vor fi aleși în Parlament.
Formațiunea de centru-stânga are 530 de candidați la aceste alegeri, iar mulți dintre ei nu au deținut niciodată o funcție aleasă în Franța.