Confidenţialitate


În Franța a început etapa a doua de vaccinare | AUDIO


În Franța a început etapa a doua de vaccinare | AUDIO

În Franţa începe a început  astăzi a doua etapă de vaccinare. Primii chemaţi sunt francezii de peste 75 de ani care nu locuiesc în centrele de bătrâni, precum şi cei care suferă de boli cu expunere la o formă gravă de COVID-19, indiferent de vârstă. E vorba, în total, de aproape 6 milioane de persoane.

Laboratoarele funcționează la viteză maximă, dozele ajung treptat. Vrem să mergem cât mai repede posibil în această etapă, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Paris.

De vineri, toți cei care fac parte din categoriile incluse în etapa a doua și doresc să se vaccineze au început să se programeze atât pe internet, cât și la un număr de telefon special și au putut opta pentru centrul cel mai apropiat de domiciliu dintre cele peste 800 deschise până acum la nivel național.

Tot acest proces de înscriere nu s-a dovedit întotdeauna ușor de realizat. Din cauza numărului mare de utilizatori, şi în Franţa, site-ul de programări s-a blocat în mai multe rânduri, iar acesul la telefon a fost, de asemenea, dificil.

Până acum, în Franța, de la sfârșitul lui decembrie, 422.000 de persoane, vârstnici și personal de îngrijire din căminele pentru pensionari, au primit prima doză în prima etapă, care nu s-a încheiat, pentru că procesul a demarat destul de greoi și s-au înregistrat întârzieri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Liliana Nicolae

Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…