Dacă sunt nemulţumiţi de un concert, finlandezii îşi pot cere înapoi o parte din banii plătiți.
O întreagă dezbatere a avut loc în statul nordic după un concert susţinut de Chuck Berry în 2013. Octogenarul artist american s-a simţit rău în acea seară, dar a preferat să nu îşi anuleze spectacolul.
Prestaţia sa a dezamăgit, fiind nevoit să-şi ceară scuze.
Unul dintre fani a sesizat Protecţia Consumatorului, care i-a dat dreptate.
Întrucât aprecierile în materie de muzică sunt foarte subiective, pentru ca o parte din banii de bilete să fie returnaţi trebuie ca majoritatea fanilor să se plângă.