Custode al Coroanei României, Majestatea Sa Margareta a făcut miercuri seară, într-un discurs susținut la Seara Regală dedicată Corpului Diplomatic, apel la ”responsabilitate naţională”.
”Probabil cea mai importantă lecţie din actuala criză de sănătate este importanţa bunei guvernări şi a maturităţii politice. Suntem exact atât de puternici pe cât sunt puternice instituţiile noastre naţionale; suntem eficienţi numai dacă administraţia noastră politică este eficientă. Greaua răspundere a apărării naţionale nu depinde numai de soldaţii noştri şi de arsenalul de arme, ci şi de medicii şi asistentele noastre, precum şi de ventilatoarele de oxigen pe care le au la dispoziţie. Iar coordonarea acestor eforturi şi asigurarea faptului că toate entităţile îşi fac datoria sunt răspunderea politicienilor, a afirmat Custodele Coroanei.
Majestatea Sa Margareta a făcut apel la responsabilitate naţională.
”Ştiu, desigur, că luptele politice sunt esenţa democraţiei. De asemenea, ştiu că este uşor pentru cineva ca mine să facă apel la unitate naţională. Dar, în seara aceasta, aş vrea să fac un alt apel: unul la responsabilitate națională. Nu ne putem aştepta ca partenerii noştri apropiaţi să ne ia în serios dacă petrecem luni de zile fără un guvern şi dacă miniştrii vin şi pleacă lunar. Nu ne putem aştepta ca alegătorii să respingă politicienii populişti dacă politicienii existenţi nu le oferă nimic”, a mai trasmis MAjestatea Sa.
Aceasta apreciază că, deşi sectorul nostru privat este vibrant, talentat şi competent, ”nu ne putem aştepta să revenim la o creştere economică puternică – de care are mare nevoie naţiunea noastră – dacă singurul lucru pe care politicienii şi oficialii noştri îl fac este să se certe pe portofoliile Cabinetului”.
”Avem nevoie de un dialog naţional amplu cu privire la evidentele obstacole constituţionale, care împiedică sistemul nostru politic să funcţioneze corect. Nu trebuie să ne ferim de schimbarea constituţională: majoritatea partenerilor-cheie europeni nu numai că vorbesc despre aceasta tot timpul, dar pun în aplicare periodic amendamente constituţionale”, a mai transmis Custodele Coroanei.
”Nici nu trebuie să ne ferim să cerem ca politicienii noştri să fie incoruptibili, dar şi să acţioneze cu simţul responsabilităţii naţionale. Aceasta nu este doar o aspiraţie la un ideal; este o cerinţă absolută. Căci, aşa cum ne-a amintit pandemia, o proastă administrare politică ne costă literalmente vieţi”, a adăugat Majestatea Sa Margareta.
După 3 luni de criză politică, partidele politice nu au ajuns la un consens care să permită învestirea unui guvern cu puteri depline.