În centrul și sud-estul statului Parana, au fost inundate casele a peste 55.000 de familii, autoritățile deblocând de urgență fonduri în valoare de aproape două milioane de euro pentru ajutorarea sinistraţilor şi restabilirea furnizărilor de curent electric şi apă potabilă.
Din fericire pentre organizatorii Cupei Mondiale, capitala statului Parana, orașul Curitiba, în care de duminică seara se află și naționala de fotbal a Spaniei, a fost mai puțin afectat decât alte centre urbane.
În urma ploilor puternice, volumul de apă de la celebrele cascade din apropierea Foz do Iguaçu, la frontiera cu Argentina, era de 30 de ori mai mare decât în mod normal luni, cu 47,5 milioane de litri de apă pe secundă.
Administraţia Parcului Naţional Iguaçu a interzis accesul la pasarelele turistice şi plimbările cu vaporul.
În statul vecin Santa Catarina, 24 de oraşe au fost inundate şi cel puţin 16.000 de persoane afectate. La Blumenau, nivelul râului Itajai Açu, care traversează oraşul, a crescut cu zece metri.
În statul Rio Grande do Sul, în sudul Braziliei, un crater de 70 de metri a apărut pe un drum din cauza ploilor care au avut loc duminică şi două maşini au fost înghiţite, dar pasagerii au scăpat cu răni uşoare.