România a importat o cantitate semnificativă de energie electrică marţi dimineaţa, pe fondul unui consum naţional foarte mare.
Este vorba de peste 9.400 de MW, potrivit datelor Transelectrica.
Astfel, la ora 10:15, importul de energie electrică era de 1.413 MW, consumul se ridica la 9.457 de MW, iar producţia, la 8.104 MW.
Un import similar nu a mai fost înregistrat din februarie 2018.
Consumul de energie de marţi dimineaţă este foarte aproape de cel record, de 9.750 de MW, înregistrat în iarna 2017.
În topul surselor de producţie se află cărbunele, cu 25,90% (2.089 MW), hidrocarburile – 24,50% (1.977 MW), hidro – 20,22% (1.632 MW), nuclear – 17,29% (1.395 MW), eolian – 8,51% (687 MW), foto – 2,80% (226 MW), biomasă – 0,79% (64 MW).