Confidenţialitate


“Imaginile lui Enescu”, o incursiune în opera marelui compozitor


“Imaginile lui Enescu”, o incursiune în opera marelui compozitor

Festivalul Internațional „George Enescu” și Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte lansează oficial un parteneriat pentru organizarea în premieră a Concursului Național de Artă intitulat „Imaginile lui Enescu”. Competiția face parte din seria programelor asociate Festivalului și va invita studenți, proaspăt absolvenți ai Universităților de Arte din România și artiști consacrați români să exprime în imagini operele lui Enescu.

 „În câteva dintre întâlnirile consemnate de Bernard Gavoty, George Enescu vorbește despre imaginile care l-au inspirat să compună. Amintește, de exemplu, despre pasajele de debut ale „Impresiilor din copilărie”, un adevărat film despre o după-amiază la Liveni. Concursul de artă va sprijini apropierea de compoziții, va contribui cu o nouă citire a ideilor lui Enescu și o reprezentare a acestora. În acest mod, vom menține conversația despre opera și personalitatea lui. De aici a pornit ideea concursului și a unei abordări multi-disciplinare, multi-artistice, dacă vreți”, spune Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internațional „George Enescu”.

Lansarea concursului va avea loc în a doua parte a lunii iunie și va fi anunțată prin deschiderea unei sesiuni de open call la nivel național, în cadrul căreia artiștii vor fi invitați să transpună în lucrări de grafică și pictură una dintre cele șase piese muzicale semnate de marele compozitor român, propuse pentru această ediție de organizatorii Festivalului Internațional „George Enescu”.

„Muzicienii vorbesc despre actualitatea operelor lui Enescu, artiștii tineri îl redescoperă și sunt fascinați de construcțiile propuse. Mi se pare o provocare interesantă pentru creativitatea artiștilor transpunerea în limbaj plastic contemporan a operelor lui, un fel de regăsire.  Vrem să încurajăm dialogul între arte, iar personalitatea și opera lui Enescu ne deschid un univers generos”, precizează Mihaela Păun, directorul ExpoArte.

Concursul beneficiază de sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici și al Institutului Cultural Român, iar implementarea proiectului va fi realizată cu sprijinul Proiectului Cultural Contemporanii.

Lucrările selectate în concurs vor fi publicate ulterior pe site-ul oficial al Festivalului și vor fi expuse la Biblioteca Națională a României, în perioada 16-22 septembrie, în ultima săptămână a Festivalului.

Premiile la secțiunile grafică și pictură vor consta în bani, promovare la nivel național precum și finanțarea unui program expozițional peste hotare oferite în cadrul concursului.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială. Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzică și Teatrul Excelsior. Concertele și recitalurile sunt grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria