Vorbim astăzi, la Personalitatea zilei, cu unul dintre puținii fotografi care au realizat poze de arhivă cu Transalpina, acum aproape 50 de ani. În 1968, Viorel Simionescu descoperea cel mai înalt drum din România. Azi –Transalpina, pe vremuri – Drumul Regelui, apoi, pur și simplu, Drumul Naţional 67C.
În 1968, era un spectaculos drum forestier, neasfaltat. Călătoria a fost făcută cu un automobil Wartburg, o mașină care se producea în Republica Democrată Germană, iar fotografiile au fost realizate cu un aparat Praktica, de producție est-germană. Viorel Simionescu este de profesie inginer, iar timp de aproape 60 de ani a făcut fotografie din pasiune. 25 de ani a fost în conducerea Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România și are mii de imagini publicate în albume, calendare și cărți poștale. Acum, Viorel Simionescu trăiește în Canada. El i-a povestit Lilianei Nicolae cum a descoperit cel mai înalt drum din România acum aproape 50 de ani.
“La plecarea din Novaci drumul era acceptabil, similar cu cele mai multe șosele din țară, puține fiind cele asfaltate”, spune Viorel Simionescu despre drumul care traversează Carpații.
Foto: Viorel Simionescu
Transalpina a fost inaugurată în primele zile ale anului 1938 de către regele Carol al II-lea, la Poiană Sibiului. Tocmai de aceea a fost numită Drumul Regelui. A mai fost reparată după cel de-Al Doilea Război Mondial, dar apoi a fost abandonată ani de zile.
Foto: Viorel Simionescu
Astăzi, Transalpina este asfaltată în totalitate, dar cea mai mare parte a anului este închisă și nu poate fi traversată din cauza vremii și a căderii de stânci.
Foto: Viorel Simionescu
În imaginea următoare se observă stațiunea Rânca. Mai exact singura cabana din acele vremuri.
Rar trecea prin zonă câte o mașină. În schimb, puteai să vezi ciobani și animale.
Foto: Viorel Simionescu