Deși nu are nicio competență în domeniul forestier, Ilie Sârbu, socrul fostului premier Victor Ponta a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Romsilva. Ordinul a fost semnat de ministrul Mediului, în noiembrie, scrie G4Media.
O lună mai târziu, Ilie Sârbu, a fost numit și membru în comitetul de audit al regiei autonome, printr-o decizie a Consiliului de Administrație al Romsilva.
Fost vicepreședinte al Curții de Conturi, Ilie Sârbu a avut în coordonare inclusiv departamentul care făcea audit la Romsilva, mai scriu jurnaliștii de la G4Media.
Contactat de Europa FM, ministrul Mediului, Mircea Fechet a explicat care au fost argumentele care au stat la baza numirii lui Ilie Sârbu în conducerea Romsilva, în condițiile în care acesta nu are nicio pregătire sau experiență în domeniul forestier.
„Argumentele au ținut de recomandările colegilor din regie și cred că la baza acestor recomandări a fost și faptul că domnul Sârbu a fost timp de patru ani ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, lucru considerat suficient pentru a îndeplini o funcție în Consiliul de Administrație al Romsilva”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
În 2014, Ilie Sârbu a fost urmărit penal pentru retrocedări ilegale de păduri. Procurorii DNA îl acuzau că alături de alți inculpați, printre care fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, a fraudat Regia Națională a Pădurilor cu peste 40 de mii de hectare de păduri.
Socrul lui Victor Ponta a scăpat însă de acuzații, pe motiv că nu există probe. Ministrul Mediului cunoaștea aceste detalii în momentul în care a aprobat numirea lui Ilie Sârbu în consiliul de Administrație al Romsilva.
„Din informațiile pe care le am, domnul Ilie Sârbu nu a suferit nicio condamnare în legătură cu vreun dosar penal”
„Am verificat în ce măsură – lucrul acesta îl fac cu fiecare propunere – persoanele propuse îndeplinesc condițiile legale. Din ceea ce știu eu, vinovăția unei persoane se stabilește de către instanță și, din informațiile pe care le am, domnul Ilie Sârbu nu a suferit nicio condamnare în legătură cu vreun dosar penal, nici cu pădurile, nici cu altceva. Eu nu am nimic să-mi reproșez în legătură cu nicio numire pe care o fac”, a precizat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
În vârstă de 73 de ani, Ilie Sârbu, încasează 72 de mii de lei pensie de la Casa de Pensii și o pensie specială de la Senat de peste 50 de mii de lei, potrivit declarației de avere.
Anul trecut, funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi i-a adus 325 de mii de lei.
Deține de asemenea, alături de soție, trei terenuri intravilane și două apartamente în București, bijuterii în valoare de 35 de mii de euro și tablouri de 10 mii de euro.
Sursa foto: Inquam Photos / Florin Cornel