Ilie Năstase s-a născut pe 19 iulie 1946, la București. A fost un copil firav și după cum spunea chiar Ilie Năstase într-un interviu, avea mâinile mai subțiri decât picioarele. Părinții l-au pus să facă sport tocmai pentru a-l înzdrăveni și puțini știu că până la o anumită vârstă, Ilie Năstase își împărțea timpul între terenul de tenis și cel de fotbal. Mai în glumă, mai în serios, tenisul a fost o alegere dulce…
„La 12-13 ani a trebuit să aleg între tenis şi fotbal şi antrenorul de la tenis a fost mai înţelept şi mi-a dat o ciocolată mai mare decât ăla de la fotbal. M-a întrebat <
De-a lungul carierei, Ilie Năstase a castigat 7 titluri de Grand Slam – 2 la simplu, 3 la dublu şi 2 la dublu mixt. În plus, a mai jucat încă 6 finale.
Pentru echipa de Cupa Davis a României, Năstase a jucat timp de 18 ani , acumulând 146 de meciuri de simplu și dublu, din care a câștigat 109. Alături de Ion Țiriac, a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, ultima oară în 1972. Au existat zvonuri că ar fi pierdut intenționat în fața americanilor, însă cei doi au negat întotdeauna existența unui blat cu echipa Statelor Unite. Un an mai târziu, Federația Mondială de Tenis inaugura primul sistem de ierarhizare al jucătorilor profesioniști. Primul lider al clasamentului ATP a fost Ilie Năstase și în afara locului 1 mondial, Năstase avea să rămână în top 10 mondial vreme de 7 ani. Performață neegalată pănă acum de vreun jucător român.
Pe de altă parte, Ilie Năstase a fost mereu un personaj controversat în lumea tenisului și declarațiile rasiste adresate Serenei Williams sunt cele mai recente. Un fapt mai puțin cunoscut este faptul că Federația Mondială de Tenis a pus la punct Codul de Conduită al jucătorilor tocmai pentru a ține în frâu tenismeni ca Ilie Năstase și Jimmy Connors.
De exemplu, Ilie Năstase a aruncat cu pantofii într-un arbitru, iar cu altă ocazie și-a dat jos pantalonii, chiar pe teren, când a considerat că i s-a anulat pe nedrept un punct. Deloc întâmplător, în anii 70, pe când era în plină glorie, jurnaliștii britanici l-au numit pe Ilie Năstase “the clown prince of Wimbledon” – prințul clovn de la Wimbledon.