Demisii la vârful PSD și PNL după scorurile înregistrate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă în alegerile de duminică. La social-democrați, europarlamentarul Victor Negrescu este președintele interimar al PSD după ce Marcel Ciolacu și-a depus mandatul în urma ratării intrării în turul doi al alegerilor prezidențiale. La PNL, interimar a fost ales președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan. În ce-i privește pe social-democrați, este pentru prima dată în peste trei decenii când nu au candidat în finala prezidențială. Victor Negrescu spune că partidul are puterea de se replia după primul tur al alegerilor.
Victor Negrescu: „Societatea se mișcă foarte repede, evident, trebuie să dialogăm cu românii din țară și cu cei din străinătate”
„Cred că a apărut nu doar în România o oarecare ruptură între clasa politică și cetățeni și e de datoria noastră, cel mai mare partid din România să conștientizăm acest lucru și să găsim noi modalități pentru a ne conecta cu societatea. Societatea se mișcă foarte repede, evident, trebuie să dialogăm cu românii din țară și cu cei din străinătate. Avem foarte mulți colegi din Partidul Social Democrat care au locuit, trăit sau chiar studiat în străinătate și cu siguranță o să îi vedeți tot mai des în comunicările publice”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, numit președinte interimar al PSD.
Candidatul PSD a felicitat-o pe Elena Lasconi pentru calificarea în finala pentru Palatul Cotroceni. Marcel Ciolacu spune că nu va contesta diferența dintre el și candidata USR.
În tabăra liberală, după demisia lui Nicolae Ciucă din fruntea formațiunii, conducerea partidului a fost preluată de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor Ilie Bolojan.
Preşedinte interimar al PNL a anunțat că a preluat funcția la solicitarea colegilor.
„Suntem la finalul acestei şedinţe a conducerii PNL într-o situaţie dificilă pentru partid şi o situaţie de cumpănă pentru democraţia din România”, a spus acesta aseară după încheierea ședinței Biroului Politic Național.
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL: „Românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice și Partidul Național Liberal a învățat această lecție”
„În urma unor alegeri prezidențiale, un prim tur în care indiferent de influențele, de lucrurile care sunt neclare, românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice și Partidul Național Liberal a învățat această lecție. În această situație, conducerea PNL, domnul președinte Ciucă, cei patru vicepreședinți și secretarul general au demisionat din funcție”, a declarat luni seară Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a anunțat noii prim-vicepreședinți și secretarul general al partidului.
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL: „Sunt aici, alături de mine domnul primar Emil Boc, domnul Adrian Veștea, care va fi secretar general, domnul primar Ciprian Ciucu, de la Sectorul 6, domnul Dan Motreanu, de la PNL Giurgiu și de asemenea, domnul Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani”
„Sunt aici, alături de mine domnul primar Emil Boc, domnul Adrian Veștea, care va fi secretar general, domnul primar Ciprian Ciucu, de la Sectorul 6, domnul Dan Motreanu, de la PNL Giurgiu și de asemenea, domnul Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, astfel încât zonele României să fie reprezentate, iar organizațiile și oamenii noștri performanți să se regăsească în fruntea partidului”.
Curtea Constituţională are termen de validare a primului tur al alegerilor prezidenţiale pe 28 noiembrie, iar pe 29 noiembrie începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin