Președintele Consiliului Județean Bihor a terminat a 3-a și ultima etapă a restructurării și reorganizării instituțiilor din subordine. Ilie Bolojan a anunțat o reducere globală de 420 de posturi (dintre care 165 erau vacante) în cadrul celor 10 instituții care țin de Consiliul Județean. Este vorba despre Muzeul Țării Crișurilor, Bilblioteca Județeană, Filarmonica, două teatre și două reviste de cultură.
”Ce-am constatat când am analizat aceste zece instituții: structuri ineficiente, servicii paralele.
Prin urmare, din cele cinci posturi de pază vor fi desființate patru posturi pentru că cei care sunt pompieri și trebuie să patruleze din oră în oră, pot foarte bine să facă acest lucru toată noaptea. Personal supradimensionat la majoritatea instituțiilor.
Cum, sigur, eu nu sunt de specialitate, dar oamenii pe care i-am mai întrebat mi-au spus că putem funcționa și cu doi suflători, nu trebuie neapărat să avem patru, iar dacă e un concert mare, aducem, sub formă de contracte de colaborare, toți instrumentiștii din Bihor și se poate ține concertul.
De asemenea, am avut o structură administrativă stufoasă, peste tot. Am luat decizia și am susținut fuziuni acolo unde acest lucru mi s-a părut fezabil”, a spus Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a chemat managerii acestor instituții, i-a înștiințat ca de la 1 ianuarie nu vor mai putea avea aceleași bugete și le-a cerut să facă propuneri de reorganizare.
”Am constatat cheltuieli nejustificate, de tipul cuplării cheltuielilor de personal, care în fapt ocoleau organigramele aprobate de Consiliul Județean. Contracte de colaborare, cu PFA-uri sau SRL-uri, contracte pe drepturi de autor… De ce mai ținem aceste contracte dacă nu ne permite pandemia să organizăm evenimente?
Am dispus ca aceste toate contracte să fie sistate cu data de 1 ianuarie. Sigur, acolo unde se impune, va fi un mecanism de control în așa cât să nu ne mai trezim cu persoane care iau două-trei venituri de la Filarmonică. Nu mai putem merge cum am mers”, a atras atenția președintele Consiliului Județean.
La final, 255 de posturi ocupate ( reprezentând 14%) au fost eliminate, astfel încât acum instituțiile respective vor ramâne cu doar 1553 de posturi din care 56 cu jumătate de normă. În total, cele 15 posturi de paznici la care s-a renunțat înseamnă o economie de 540.000 de lei.
”De ce este nevoie de o astfel de reorganizare? Când am preluat mandatul am constatat că nu avem bani pentru plata salariilor angajaților Direcției pentru Protecția Copilului. Aveam un deficit de peste 3 milioane de euro, reprezentând salariile pe aproximativ două luni de zile pentru cei 1.200 de angajați de la DGASPC.
În momentul în care nu îți iei salariul, s-ar putea să ai o reacție să nu mai intri la serviciu. Ce s-ar fi întâmplat dacă aceste centre nu ar fi fost asistate. Eu nu am dormit vreo două-trei săptămâni până nu am avut garanția că avem acești bani și nu vom mai ajunge într-o astfel de situație în anii următori”, a subliniat Ilie Bolojan.