Judecătorul care l-a eliberat pe fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, din arest a procedat corect și nu a săvârșit abateri disciplinare.
Este concluzia Inspecției Judiciare – care s-a sesizat din oficiu în acest caz.
Piedone a fost eliberat din arest după ce fusese arestat preventiv în dosarul tragediei de la clubul Colectiv.
Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, luna trecută, după ce presa a ridicat unele întrebări legate de eliberarea lui Cristian Popescu Piedone din arest.
Inspectorii au stabilit că judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei – așadar cel care a decis eliberarea – nu a săvârşit abateri disciplinare.
Magistratul Luchian Constantin Constantinescu, de la Curtea de Apel București, a dispus, în 11 noiembrie, eliberarea din arest a fostului primar Cristian Popescu Piedone, a Aureliei Iofciu, șefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, şi a Luminiţei Larisa Ganea, de la acelaşi serviciu.
Fostul edil este acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual, iar Aurelia Iofciu şi Luminiţa Larisa Ganea, de complicitate la cele două infracţiuni.
Ei sunt cercetați în legătură cu emiterea autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv.