Pompierii militari, sprijiniţi de autorităţile locale, au intervenit în ultimele 24 de ore pentru evacuarea apei din 41 locuinţe, 108 curţi şi beciuri, dar şi de pe 12 străzi, ca urmare a furtunilor de scurtă durată, dar de intensitate semnificativă, semnalate la nivelul a 28 localităţi din 6 judeţe (Bihor, Caraş-Severin, Dolj, Hunedoara, Maramureş şi Sălaj).
Potrivit primelor estimări ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, din cauza căderilor de grindină au fost afectate 93 acoperişuri de case, 10 acoperişuri de bloc, 2 acoperişuri de instituţii publice, 255 autovehicule şi 204 copaci.
IGSU mai anunţă că la Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, din cauza apei infiltrate în locuinţă s-a dispus măsura preventivă de evacuare a 6 minori, care au fost relocaţi temporar la rude.
Circulaţia rutieră a fost afectată temporar din cauza apei şi a aluviunilor de pe carosabil pe două drumuri naţionale (DN 1 şi DN 66A) şi pe un drum judeţean (DJ 108D).
Potrivit IGSU, miercuri dimineaţă mai erau în desfăşurare intervenţii în judeţele Hunedoara şi Sălaj. Pompierii acţionează cu motopompe pentru evacuarea apei din gospodăriile cetăţenilor, dar şin cu mijloace specifice pentru înlăturarea aluviunilor şi materialelor rămase în urma scurgerii apelor.
În ultimele 24 de ore, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis 48 avertizări/atenţionări pentru fenomene meteo periculoase, majoritatea de tip Now Casting, care anunţau frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, cantităţi de apă de până la 50 l/mp. De asemenea, în contextul avertizărilor de vreme severă – Cod Portocaliu şi Cod Roşu au fost transmise mesaje de protecţie a populaţiei prin intermediul sistemului de avertizare Ro-Alert în judeţele Alba, Dolj, Maramureş şi Sălaj.