Confidenţialitate

Ierusalim: Numeroase victime după ce un camion a intrat într-un grup de oameni

Cel puţin 4 persoane au murit în vechiul Ierusalim după ce un camion a intrat într-un grup de oameni.

Alte 15 persoane sunt rănite.

Victimele sunt în principal soldaţi ai armatei israeliene.

Atacul s-a produs de-a lungul unei promenade publice cu vedere la zidurile oraşului vechi, au precizat autorităţile.

Şoferul vehiculului, un palestinian, a fost împuşcat.

“Este un atac terorist (…)”, a spus un purtător de cuvânt al Poliţiei pentru postul public israelian de radio.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că, din primele indicii, individul ar fi simpatizat gruparea jihadistă Stat Islamic.

 

 

În decembrie, un camion a intrat în mulţimea adunată la târgul de Crăciun Breitscheidplatz din Berlin. 12 persoane au fost ucise, iar alte 50 au fost rănite. Fugarul autor al carnagiului a fost lichidat, ulterior, în Italia.

În iulie anul trecut, 60 de persoane au murit lovite de un camion pe promenada oraşului francez Nisa.