Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate astăzi ultimul termen în dosarul “Rovinari – Turceni”, în care fostul premier Victor Ponta este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală dar şi spălare de banilor.
La termenul anterior, Dan Şova a cerut ca dezbaterile finale să nu aibă loc în ședință publică, însă cererea lui a fost respinsă de judecători, mai ales că Victor Ponta a fost de acord cu participarea jurnaliștilor la proces, scrie Agerpres.
Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor. Faptele au fost săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.
În acest dosar mai sunt judecaţi fostul senator Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi ”Şova şi Asociaţii”, Laurenţiu Ciurel, fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, şi Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.
În perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat, susțin procurorii DNA.
“Astfel, la 30 august 2007, între SCA ‘Şova şi Asociaţii’, reprezentată de Şova, şi Cabinetul Individual de Avocat ‘Ponta Victor-Viorel’, reprezentat de Ponta, s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenţia s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenţie s-a prevăzut că, pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar avocatul Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro pentru care va emite o factură lunară. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpaţii au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (lună în care Şova s-a înţeles cu Cristea Dumitru să încheie un contract de asistenţă juridică prevăzut cu comision de succes)”, conform Direcției Naționale Anticorupție.
Anchetatorii au reţinut că, în 27 martie 2008, inculpaţii au încheiat un act adiţional la convenţia de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit lui Ponta la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexuri energetice încheiaseră cu SCA ”Şova şi Asociaţii” alte contracte de asistenţă juridică prevăzute cu comision de succes).