Înalta Curte de Casație și Justiție a dat câștig de cauză unui bărbat din București care, internat în Spitalul Floreasca, s-a infectat cu stafilococ auriu, a fost operat de mai multe ori și a rămas cu un picior mai scurt cu 10 centimetri. Spitalul trebuie să îi plătească acum pacientului 50.000 de euro daune morale. Decizia definitivă a venit după opt ani și jumătate de procese.
Pacientul Daniel Petrică Căpățână a dat spitalul în judecată după ce, în iulie 2007, în urma unui accident de muncă, s-a internat cu fractură închisă de femur și traumatism cranio-cerebral. A fost operat după șase zile, i s-a pus o tijă, iar după aceea a început să se simtă rău. Infecția cu stafilococ auriu, pe care a luat-o din unitatea medicală, a dus în timp la zeci de alte intervenții chirurgicale care l-au lăsat cu un picior mai scurt cu 10 centimetri.
Inițial, pacientul a depus o plângere penală pentru vătămare corporală din culpă pe numele medicului care l-a tratat, plângere clasată în 2015, pentru că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Ulterior, s-a îndreptat împotriva spitalului. În timpul procesului civil, Spitalul Floreasca a încercat să dea vina pe pacient, susținând că acesta nu ar fi urmat tratamentul și nu s-ar mai fi îngrijit.
Sursa foto: Shutterstock