Confidenţialitate

ÎCCJ decide astăzi dacă cei trei complici ai jurnaliștilor Sky News rămân în arest preventiv

 

Cei trei români acuzați că au fost complicii jurnaliștilor britanici ajung azi în fața judecătorilor. Magistrații instanței supreme vor decide dacă aceștia rămân în arest preventiv, așa cum a stabilit Curtea de Apel București pe 12 august.

Procurorii DIICOT îi acuză pe cei trei de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false. Românii au primit bani pentru a apărea într-un reportaj al televiziunii Sky News în care presupuşi traficanţi le prezintă jurnaliştilor britanici arme pe care ar fi intenţionat să le vândă.