La Iași, un nou incendiu s-a produs, în această dimineață, în blocul afectat de explozia de luni seara soldată cu doi morţi şi 11 răniţi.
Au ars mai multe materiale textile şi cărţi aflate în clădirea respectivă.
Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii au stabilit că blocul din zona Copou nu mai poate fi locuit; zona respectivă este în continuare izolată.
Joi dimineață materialele depozitate de locatari în boxele de la subsolul blocului s-au reaprins. Pompierii au intervenit, iar în jumătate de oră focul a fost lichidat spune purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Elena Bolohan:
Blocul a fost afectat de o explozie luni seară – două persoane și-au pierdut viața. Locatarii au putut intra insoțiți de pompieri să-și recupereze lucrurile de valoare și actele mai spun reprezentanții ISU:
Potrivit autorităților, echipele E.on – firma care furnizează gazele – au descoperit trei găuri într-o ţeavă de gaz, la câteva zeci de metri de blocul din zona Copou. Prin spărturile respective gazul ar fi ieşit şi s-ar fi infiltrat într-un alt canal, în care sunt puse ţevile pentru alimentarea cu agent termic.
Blocul respectiv nu mai poate fi locuit, experții în construcţii vor stabili dacă există posibilitatea consolidării imobilului.
Specialiștii de la INSEMEX Petroșani merg la Iași pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs explozia.