Arestări în dosarul de trafic și consum de droguri, numit de anchetatori operațiunea „Școala”. 28 de suspecți reținuți inițial au primit mandate de arestare preventivă, iar o altă persoană a fost plasată sub control judiciar, a anunțat miercuri dimineață DIICOT.
Printre cei anchetați se află şi elevi, inclusiv minori. Cei care făceau parte din rețea – adolescenți și adulți – sunt suspectați că ar fi deținut, intermediat și vândut substanțele interzise unor elevi din Iași. Substanțele ar fi fost aduse din alte țări. Unele droguri erau extrem de periculoase fiind considerate de mare risc.
Ele erau vândute unor minori și tineri din județele Iași și Vaslui. Potrivit procurorilor unele vânzări aveau loc chiar în apropierea școlilor și instituțiilor universitare.
Față de doi inculpați minori cu vârsta de 15 ani s-a dispus efectuarea unor expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă au săvârșit faptele cu discernământ.
Avocații apărării susțin că acuzațiile sunt nefondate.
La începutul săptămânii au avut loc zeci de percheziţii la adrese din mai multe oraşe din Moldova şi din Capitală. În urma descinderilor au fost ridicate – printre altele peste 180 de comprimate de ecstasy. Cei care făceau parte din rețea aveau cântare de mare precizie. Au fost găsite la percheziții și diverse sume de bani: aproximativ 120.000 lei, 2.800 euro și 300 de dolari.
Ancheta a început după ce la Spitalului de Copii Sf. Maria s-au prezentat aproximativ 50 de minori intoxicați ca urmare a consumului de substanțe interzise.
Sursa foto: DIICOT
Sursa video: DIICOT
Citește și: Peste 100 de tineri, printre care numeroși elevi și studenți, audiați într-un amplu dosar de trafic și consum de droguri | AUDIO