Confidenţialitate

IAȘI: Studenții la medicină ies în stradă, nemultumiți de majorarea taxei

Studenţii la medicină din Iași vor protesta miercuri, de la ora 11:00, pe esplanada din faţa Universității de Medicină Iaşi împotriva deciziei Universităţii de a mări taxele de şcolarizare.

Președintele Ligii Studentilor din Iași, Silvian Man, afirmă că în urma şedinţei Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași din 14 iunie, cei 40 de membri prezenţi au votat în unanimitate majorarea taxelor de școlarizare ale studenților, fără ca studenţii să fie consultați. Astfel, din toamnă, taxa pentru studenții români va crește de la 6.000 de lei la 7.500 de lei.

Studenții sustin ca decizia a fost ținută în secret până luni, când documentele au fost publicate pe site-ul instituției. În plus, reprezentanții studenților spun că UMF dorește ca prezența la cursuri să devină obligatorie, iar absențele să se plătească, în condițiile în care studenții sunt nemulțumiți de calitatea anumitor cursuri. De asemenea, tinerii se plâng de faptul că amfiteatrele instituției nu pot asigura locuri pentru toți studenții unei serii.

În acelaşi timp, printre nemulţumiri se află şi faptul că manualul de rezidențiat este în vigoare în aceeaşi formă deficitară ca anul precedent, studenții susțin că acesta conține erori, iar materialele igienico-sanitare nu sunt disponibile în spațiile universității.

La protest sunt aşteptaţi şi viitorii studenţi ai UMF Iaşi, actualii elevi, fie proaspeţii absolvenți și medici rezidenți.