Confidenţialitate

Iași: Serile Filmului Românesc, la final. Peste 15.000 de spectatori la proiecțiile din cele 5 zile de festival

Festivalul Serile Filmului Romanesc se apropie de final la Iași, unde în această seară va avea loc gala de închidere.

În cifre, festivalul a însemnat 80 de evenimente, peste 15000 de spectatori și 70 de invitati celebri din lumea teatrului, cinematografiei, și nu numai.

Despre cele cinci zile de festival, dar și despre surprizele din această seară, de la Gala de închidere a Serilor Filmului Românesc,  transmite Silvia Craus.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Un adevărat succes – susțin organizatorii, dar nu numai, ci și iubitorii de teatru și film și personalitățile prezente în aceste cinci zile la Iași.

“Mă uit de la un an la altul și constat că festivalul funcționează foarte bine în primul rând cu publicul pentru că e foarte variat. Asta mi s-a părut formidabil faptul că în sală erau oameni de absolut toate generațiile și asta am văzut peste tot unde am fost”, a concluzionat criticul Irina Margareta Nistor.

Dintre personalitățile prezente la Iași îl amintim pe Victor Rebengiuc pe care publicul l-a putu vedea în piesă “Tatăl” dar și în filmul “Chipuri”, precum și pe Marcel Iureș în spectacolul Rosto.

Au mai fost prezenți  Vlad Ivanov, Ileana Popovici, Corina Chiriac, Cristian Mungiu, tenismenul Ilie Năstase, jurnalistul Cristian Tudor Popescu și mulți alții.

În ultima zi de festival sunt programate proiecțiile “Amintiri din epoca de aur” a lui Cristian Mungiu, documentarul “Tovarășu’. Facerea, gloria și desfacerea unui dictator” dar și “Patul Conjugal” în regia lui Mircea Danieliuc.

Gala de închidere din seară această la care este invitat publicul va cuprinde premieră filmului Moromeții 3 in regia lui Stere Gulea și concertul Adei Milea.

Foto:  Asociatia Artis

sursa foto - Asociatia Artis