Confidenţialitate


Iaşi: Din iunie, călătoria cu mijloacele de transport public se scumpește


Iaşi: Din iunie, călătoria cu mijloacele de transport public se scumpește

Consilierii locali ieșeni au aprobat, în plenul şedinţei ordinare de luni, majorarea tarifelor pentru biletele şi abonamentele de călătorie pentru mijloacele de transport efectuat de Compania de Transport Public.

Preţul unui bilet pentru călătoria cu tramvaiul şi/sau autobuzele Companiei de Transport Public se scumpeşte cu 20%, iar abonamentul cu 39%.

Astfel, din luna iunie, un bilet pentru transportul urban continuă să aibă valabilitate de 120 minute dar va costa 3 lei. Ca şi până acum, în acest interval de timp călătorii au posibilitatea de a schimba mai multe mijloace de transport. De asemenea, un bilet pentru zona metropolitană costul va fi 4 lei.

Tot din luna iunie, se scumpeşte şi abonamentul pentru o zi, care va fi 12 lei. Abonamentul de 7 zile va costa 30 lei, abonamentul pentru 30 zile, pentru transportul urban va costa 110 lei, pentru transportul metropolitan – 150 lei. Un abonament pentru 6 luni va costa 550 lei, iar pentru un an – 1.100 lei.

Abonamentul dedicat turiştilor va avea o valoare de 40 lei pentru 3 zile.

“Sperăm să găsim înţelegerea necesară din partea cetăţenilor şi ca aceştia să folosească în continuare transportul public. Aceste majorări acoperă doar o parte din cheltuiala efectivă.Nu acoperă nici jumătate din costuri. Diferenţa o vom acoperi din bugetul local prin compensaţii lunare pe care le plătim Companiei de Transport. În continuare rămâne gratuit transportul pentru elevi şi studenţi, pentru alte categorii sociale, profesorii şi alte cadrele care lucrează în învăţământul preuniversitar vor plăti în continuare jumătate din preţul unei călătorii sau abonament”, a declarat primarul Mihai Chirica, citat de Agerpres.

Edilul a precizat că a fost nevoie de creşterea tarifelor şi abonamentelor de călătorie din cauza creşterii cheltuielilor cu energia electrică şi a carburanţilor.

“Creşterea este motivată de creşterea exponenţială a costurilor de operare pentru transportul public. Mă refer la creşterea preţului la energie şi combustibil, dar şi datorită necesităţii majorării unor salarii a personalului de la CTP. Nu reuşim să acoperim în totalitate solicitările lor dar le facem gradual”, a adăugat Mihai Chirica.

FOTO: Facebook.com/ctpiasi


Ultimele stiri
Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO