Confidenţialitate

IAȘI: De vineri, accesul în piețe este permis după verificarea temperaturii corporale

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a informat că începând de vineri accesul în pieţele agroalimentare din municipiu va fi făcut doar în urma verificării temperaturii corporale, această decizie fiind luată în cadrul şedinţei de joi a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Iaşi.

Începând cu data de 1 mai accesul în pieţele agroalimentare, pentru toate categoriile de persoane, fie ei angajaţi, comercianţi sau cumpărători, se va permite doar în urma verificării temperaturii. Pentru a li se permite accesul în pieţe vor trebui să aibă maxim 37,5 grade Celsius şi să respecte celelalte măsuri de protecţie luate anterior prezentei hotărâri, respectiv să poarte măşti şi mănuşi“, a declarat primarul Mihai Chirica.

El a spus că în şedinţa CLSU s-a dispus ca începând cu data de 30 aprilie să fie desfiinţate temporar grătarele amplasate în zonele de picnic şi de agrement din municipiul Iaşi. Acestea vor fi remontate la o dată ulterioară.

În aceeaşi şedinţă s-a decis continuarea programului de dezinfecţie în pieţele agroalimentare în fiecare zi, după închiderea programului de lucru.

Aceasta este cea de-a paisprezecea şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Iaşi organizată pentru a se lua măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei COVID-19.