Confidenţialitate

Iași: Președintele CJ Costel Alexe anunță racordarea la gaze a zeci de sate: Vrem să fie apă la chiuvetă, să nu mai apeleze la fântâna din fața casei, iar grupul sanitar să fie în casă | AUDIO

În goana după voturi… autoritățile locale anunță că racordează la gaze zeci de sate. La Iași, Consiliul Județean a decis să prezinte acum comunele care primesc finanțare pentru instalarea rețelei de gaze. Între 5 și 10 milioane de euro ar urma să primească fiecare localitate. Sunt finanțări din bugetul statului și cu bani europeni. Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a convocat, vineri, 26 aprilie, o ședință pe „teme administrative” privind racordarea la gaze.

Președintele CJ Iași – Costel Alexe: „15.599 de gospodării din județul nostru vor fi racordate gratuit” 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„În momentul de față sunt nu mai puțin de 11 comune ale județului nostru care beneficiază de finanțare din POIM (n.r. – Programul Operațional Infrastrucură Mare). Vor avea toate gospodăriile racordate gratuit la rețeaua de gaz. Noi discutăm aici de proiecte, în medie, între 5 și 10 milioane de euro pentru fiecare comunitate. Practic, la finalul implementării acestui proiect un număr de 15.599 de gospodării din județul nostru vor fi racordate gratuit”, a declarat președintele CJ Iași Costel Alexe.

Apă la chiuvetă, nu de la fântână… grupuri sanitare în casă și…protejarea pădurilor prin utilizarea de gaze naturale, iată care spun autoritățile că sunt prioritățile în acest moment.

Președintele CJ Iași – Costel Alexe: „Grupul sanitar pentru toate familiile din județul nostru, mai ales din mediul rural, să fie în casă, nu în fundul curții”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Pentru toate celelalte comunități care, practic, nu au depus sau nu au intrat pe fonduri europene, pe POIM – și aici sunt un număr de 52 de comunități ale județului nostru – au intrat în Programul Național „Anghel Saligny” – componenta pe gaz. Vă repet: vrem să fie apă la chiuvetă și să nu mai apeleze la fântâna din fața casei, grupul sanitar pentru toate familiile din județul nostru, mai ales din mediul rural, să fie în casă, nu în fundul curții și, practic, să protejăm pădurea, să nu mai poluăm natura și să folosim gazul natural”, a mai spus președintele CJ Iași Costel Alexe.

Datele oficiale arată că peste 20% din gospodăriile din România nu au toaletele și dușul în locuință. Suntem ultimii din Uniunea Europeană la acest capitol. Țări precum Polonia, Ungaria și Estonia au doar 1-2% din locuințe fără grupuri sanitare în interior.

Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

Citește și: Ministrul Familiei, despre fondurile pentru programul FIV: Ministrul Boloș ne-a trimis la plimbare după bani | VIDEO