Urmează o săptămână cu vreme extrem de geroasă pe continentul nord-american.
3 sferturi din teritoriul Statelor Unite va fi afectat de acest front atmosferic polar, care nu aduce doar recorduri negative de temperatură, ci şi ninsori abundente, care perturbă transporturile – mai ales zborurile aeriene.
Furtuna de zăpada a acoperit deja zone ale Canadei și nord-estul Statelor Unite…stratul de zăpadă măsoară în aceste regiuni 60 de cm.
În acest weekend mai mult de 3.700 de zboruri au fost anulate, școlile din Chicago sunt închise, iar autoritățile locale le cer oamenilor să nu iasă din case.
Ieri un avion a derapat la aterizarea pe aeroportul JFK din New York. Nimeni nu a fost rănit, dar aeroportul a fost închis timp de două ore şi jumătate din cauza ploii îngheţate.
Din cauza vântului foarte rece, specialiștii de la serviciile meteo susțin că temperaturile din partea de nord și centrală a Statelor Unite se resimt ca la – 51 de grade celsius.
Vremea extrem de geroasă va fi prezentă în mai multe regiuni din America inclusiv mâine.
Președintele Barack Obama își reaia de astăzi activitatea la Casa Albă, după vacanța de sărbători.
Obama a schimbat cele 30 de grade din Hawaii cu temperaturile scăzute din nord-estul Statelor Unite.
Are o agendă extrem de încărcată la început de an: pe primul loc figurează confirmarea lui Janet Yellen în fruntea Rezervei Federale.
Barack Obama mai are de rerzolvat: reformele în sistemul medical și în domeniul imigraţiei dar şi polemica încă aprinsă privind spionajul masiv realizat de Agenţia de Securitate Naţională.