Spitalul Municipal din Urziceni așteaptă de 3 ani să primească de la Ministerul Sănătății un aparat de radiologie, după ce vechiul echipament s-a stricat.
Nevoia unui astfel de aparat este mare, având în vedere faptul că unitatea medicală deservește 80.000 de oameni din 22 de localități și tot aici sunt tratate victimele accidentelor rutiere care se petrec pe Drumul Național 2 A.
Reprezentanții Spitalului Municipal din Urziceni au făcut numeroase solicitări către Ministerul Sănătății pentru a primi un alt aparat de radiologie, însă nici până în prezent nu au primit vreun răspuns.
Achiziția unui echipament nou costă peste 40.000 de euro, bani pe care unitatea medicală nu-i are, transmite corespondentul Europa FM, Mădălin Sofronie.
Aceeași suma de bani a fost cerută și de firma producătoare a aparatului pentru reparație.
În prezent, pacienții care au nevoie de radiografii sunt transferați către alte spitale.
Aparatul de radiologie al spitalului municipal din Urziceni a fost dat în folosință în 2011, atunci când s-a inaugurat noul sediu al instituției, și a funcționat doar 4 ani.