Peste 20 de militari au ajuns, vineri, în orașul ialomițean Ţăndărei pentru ca, alături de jandarmi şi poliţişti, să verifice respectarea măsurilor impuse prin ordonanţe militare.
Prefectul judeţului Ialomiţa propune carantinarea zonei.
“Cunoscând riscul acestei localități, am trimis acolo forțe de ordine duble față de ce am avut într-o altă localitate. Dumnealor, chiar dacă nu au ieșit pe stradă, au socializat, probabil, prin spatele curților. Au găsit cumva, să nu respecte măsurile impuse”, spune – la Europa FM – Toniţa Manea.
La momentul actual, sunt 29 de pacienți din Țăndărei confirmați cu COVID-19. Statistica nu ar arăta, totuși, cifra reală.
Anchetele epidemiologice nu au descoperit toți contacții celor infectați, astfel că nu s-au făcut suficiente teste.
“Procedura este că merge cineva de la Direcția de Sănătate Publică, cu autoritatea locală, și sunt întrebați cu cine au luat legătura. Ei spun, Doamne iartă-mă, cu cine cred ei că au luat legătura. Declară la fel de <corect> cum au declarat la vamă”, ne-a mai precizat – cu ironie – prefectul.
Potrivit autorităţilor, 800 de persoane s-au întors din străinătate şi ar fi trebuit să stea în carantină sau în izolare la domiciliu.
- Sonia Teodoriu
Autorităţile din Ialomiţa au cerut Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă să dispună „carantină totală” la Ţăndărei.