Salvamontiștii au lansat avertismentul privind pericolul de avalanșă, mai ales că mii de oameni sunt așteptați în acest week-end în stațiunile de munte din Valea Jiului, Straja și Parâng.
Vremea s-a încălzit simțitor, iar aderența stratului de zăpadă este slabă, așa încât, la orice mișcare greșită se pot produce evenimente nedorite.
George Resiga, salvamontist, spune că turiștii care vor întreprinde acțiuni în zona înaltă la peste 1300 m altitudine trebuie să fie extrem de precauți, pentru că din cauza schimbărilor termice, stratul de zăpadă nu are coeziune la nivel de structură și se poate declașa avalanșe.
Alunecarea de zăpadă este mai mult decât sigură pe unghiurile de pantă între 25 și 35 de grade.
Salvamontiștii, jandarmii și reprezentanții ISU au avut zilele trecute o întâlnire la Vulcan, în Valea Jiului, pentru a cere autorităților locale să adopte hotărâri de consiliu prin care să poată fi sancționați cei care nu respectă avertismentele salvamontiștilor, sau ale jandarmilor montani.
Totul, cu scopul de a nu pune în pericol și viața salvatorilor.
Se întâmplă evenimente nedorite, iar salvatorii sunt puși și ei în pericol de turiștii care nu înțeleg să se echipeze corespunzător și să nu folosească traseele pericolase.