Confidenţialitate


HUNEDOARA: Festival Medieval la Castelul Corvinilor


HUNEDOARA: Festival Medieval la Castelul Corvinilor

Turiștii care trec prin Hunedoara nu trebuie să rateze Festivalul Medieval de la Castelul Corvinilor, organizat duminică.

Ei vor putea vedea lupte medievale, dansuri de la curțile domnești, dar și un atelier de muzică medievală și vor primi explicații despre cum era organizată o tabără medievală din partea unor istorici.

Turiștii vor asista la un concert stradal și unul medieval simfonic, vor putea admira dansurile și jongleriile cu foc.

Nu va lipsi nici degustarea de preparate medievale.

Pentru cei mai mai tari de inimă, din program nu poate lipsi o vizită la Expoziția Medievalum, cea mai mare expoziție privată din România de dispozitive de tortură, arme medievale de foc și arme albe, veșminte și dispozitive de protecție.

Festivalul are drept scop promovarea Castelului Corvinilor, care este cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate civilă și militară din România, ridicat pe vremea lui Iancu de Hunedoara.

Doar anul trecut, castelul a fost vizitat de peste 300.000 de turiști.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…