Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, va fi redeschisă publicului de vineri, 27 octombrie, după o perioadă de aproape o lună în care s-au efectuat lucrări în interiorul sitului arheologic, a informat Consiliul Județean (CJ) Hunedoara.
În timpul restaurărilor din luna octombrie, au fost înlocuiți stâlpii din lemn de la marele templu circular, iar gardul metalic din vecinătatea drumului dacic a fost schimbat cu unul nou, construit din lemn.
Oficial, redeschiderea fostei capitale a dacilor pentru vizitatori va avea loc vineri, la ora 10:00, iar pe parcursul zilei, accesul turiștilor în cetate va fi liber.
Consiliul Județean Hunedoara a decis ca situl istoric să poată putea fi vizitat zilnic, între orele 9:00 și 18:00, până la 1 decembrie.
Cetatea Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara, fiind preluată în anul 2013 de la Ministerul Culturii.
În primele 4 luni ale anului, numărul turiștilor care au vizitat situl dacic a depășit 10.000 de persoane, în creștere față de anul trecut.