Statul Român va trebui să adopte o legislație prin care să recunoască cuplurile de același sex și să le protejeze drepturile, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat azi o hotărâre istorică. CEDO a admis plângerea formulată de 14 reclamanţi care formează 7 cupluri de persoane de acelaşi sex.
Hotărârea CEDO vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru cuplurile lor formate din persoane de același sex.
Curtea de la Strasbourg a constatat – cu cinci voturi pentru și două voturi împotrivă – că cererile cetățenilor români sunt admisibile.
Instanța pentru drepturile omului constată, de asemenea, că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenția CEDO, care garantează ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”.
Unul dintre cuplurile care solicită la CEDO reglementarea parteneriatului civil în România este format din Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, activiști ai Asociației “Accept”.
Celelalte 6 cupluri doresc să rămână deocamdată anonime.
Aceste persoane susţin că nu au putut accesa nicio formă legală de recunoaştere şi protecţie a familiei lor, cu consecinţe grave în viaţa de zi cu zi.
“Partenerii nu sunt recunoscuţi la spital ca fiind aparţinători – prin urmare, nu pot sta unul lângă celălalt la medic şi nu pot decide pentru celălalt în cazuri de forţă majoră; nu se pot moșteni unul pe celălalt prin intermediul moștenirii legale și nici nu pot beneficia de statutul de co-asigurat pe contractul de asigurări de sănătate al partenerului”, se arată într-un comunicat al organizației.
Sursa foto: Shutterstock