Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, miercuri, la 4 ani de închisoare pe Horia Georgescu, fost şef al Agenţiei Naţionale de Intergitate, găsindu-l vinovat în dosarul retrocedărilor ilegale.
O pedeapsă similară a primit şi avocata Ingrid Mocanu.
Sentinţele nu sunt definitive.
În ianuarie 2015, aminteşte Agerpres, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că, în 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la instituţie ce a avut ca obiect fundamentarea şi utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.
Potrivit DNA, cei opt membri ai comisiei au emis în cazul a trei dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi contrare prevederilor legale.
Scopul demersurilor a fost supraevaluarea imobilelor menţionate, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat şi a asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase.
DNA menţionează că au fost aprobate în 2008: la 4 decembrie – raportul de evaluare întocmit de expertul Nistor Neculai, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi de peste 84,5 milioane lei (1.526 lei/ metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu peste 13 milioane euro; la 10 noiembrie – raportul de evaluare întocmit de expertul Cornel Drulă, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată de peste 2 milioane euro, prin supraevaluarea acestora cu peste 1,7 milioane euro; la 2 septembrie – raportul de evaluare întocmit de expertul Florin Hanu, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudeşti – Cioplea, actualmente sector 3, Bucureşti, de peste 104,6 milioane euro, prin supraevaluarea acestuia cu aproximativ 60 milioane euro.
Procurorii susţin că cele trei rapoarte de evaluare întocmite de experţi au fost avizate de Gheorghe Vişoiu, expert evaluator angajat al ANRP, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce presupuneau verificarea acestora, în conformitate cu standardele şi legislaţia în materie.
“În perioada 2007 – 2008, Cătălin Nicolescu a pretins de la trei persoane 5% din totalul acţiunilor pe care acestea urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la ANRP. În schimbul banilor, Nicolescu, prin prisma funcţiei şi calităţii pe care o deţinea, urma să asigure soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarelor de despăgubire. Ca urmare a soluţionării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafaţă de 20,5 ha teren situat în Bucureşti, în zona sectorului 3, Nicolescu a primit, în perioada 2009 – 2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani şi contravaloarea acţiunilor”, mai spun procurorii.
Anchetatorii au constatat că banii au fost remişi în general în tranşe de până la 250.000 de lei, în lei şi euro, iar suma de 680.000 lei – prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru mascarea comisionului.
DNA mai menţionează că, în 2008, Florin Hanu a primit de la o persoană suma de 10.000 euro, pentru a face o evaluare imobiliară favorabilă asupra imobilului care făcea obiectul despăgubirii într-unul dintre dosare.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, prin acţiunile sau inacţiunile lor intenţionate, cei 12 inculpaţi au produs un prejudiciu bugetului statului român de peste 84,5 milioane euro.