Confidenţialitate


Horia Colibășanu, după ascensiunea în premieră a vârfului Kangchenjunga: „Una dintre cele mai grele” (AUDIO)


Horia Colibășanu, după ascensiunea în premieră a vârfului Kangchenjunga: „Una dintre cele mai grele” (AUDIO)

A fost una dintre cele mai grele ascensiuni, a spus alpinistul Horia Colibășanu într-un mesaj audio, după ce a devenit primul român care a urcat pe vârful Kangchenjunga, al treilea vârf al Planetei după Everest și K2.

Vârful din Himalaya era singurul vârf de peste 8.000 de metri necucerit de vreun român.

Sâmbătă în jurul orei 13:00, ora României,  alpinistul timișorean Horia Colibășanu a urcat pe vârful Kangchenjunga, fără oxigen suplimentar și serpași, la o altitudine de 8586 de metri.

Ascensiunea care a durat aproximativ 20 de ore a fost o premieră pentru alpinismul românesc.

Horia Colibășanu a făcut parte dintr-o echipă de trei oameni, însă doar el a reușit să urce pe vârf. Colegii săi de expediție, Marius Gane și Peter Hámor, au renunțat la ascensiune. Amândoi au avut ieri ușoare degerături la nas.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Este medic stomatolog și unul dintre cei mai importanți alpiniști români, participând la zeci de expediții internaționale. Este singurul roman care a ajuns pe K2, Annapurna, unii dintre cei mai periculoși munți din lume.  A făcut parte și din prima expediție integral românească pe Everest, în 2003.

Mesajul lui Horia Colibășanu după reușita de ieri


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria