Confidenţialitate

Holograf porneşte vineri într-un nou turneu naţional

Holograf va pleca într-un nou turneu naţional, primul oraş în care membrii formaţiei urmează să ajungă vineri, pe 11 octombrie. fiind Constanţa, unde artiştii vor concerta la Casa de Cultură a Sindicatelor.

‘Cele mai multe concerte le vom avea în Ardeal. Abia aşteptăm să ne întâlnim cu fanii din ţară, iar, în noiembrie, vom susţine la Sala Palatului cele două spectacole pe care le-am amânat anul trecut’, a declarat Edi Petroşel, toboşarul trupei Holograf.

Astfel, pe 16 octombrie, trupa va concert la Satu Mare (la Casa de Cultură a Sindicatelor), pe 17 octombrie – Cluj-Napoca (Casa de Cultură a Sindicatelor), pe 18 octombrie – Deva (Centrul Cultural Drăgan Muntean), pe 22 octombrie – Sibiu (Casa de Cultură a Sindicatelor), pe 23 octombrie – Târgu-Mureş (Palatul Culturii), pe 24 octombrie – Bistriţa (Sala Polivalentă), pe 25 octombrie – Piatra Neamţ (Sala Polivalentă), pe 28 octombrie – Reşiţa (Sala Polivalentă), pe 29 octombrie – Timişoara (Sala Capitol), 30 octombrie – Arad (Casa de Cultură a Sindicatelor) şi pe 31 octombrie – Oradea (Casa de Cultură a Sindicatelor).

Turneul se va încheia cu două show-uri pe care trupa Holograf le va susţine în Bucureşti, la Sala Palatului, pe 25 şi 26 noiembrie.