Început la fix ora 22:00 concertul celor de la Holograf din Spice Club a durat peste 2 ore.
Membrii trupei au fost încântaţi de atmosfera din club şi de primirea făcută de fani aşa că şi-au prelungit recitalul şi după miezul nopţii.
Au încercat de mai multe ori să-şi ia la revedere însă publicul i-a făcut să se răzgândească. Au ajuns astfel să cânte şi piesele vechi şi pe cele noi plus, în premieră, noua melodie ‘Doar o viaţă nu-mi ajunge să iubesc’.
După turul de forţă, George Zafiu, prezentatorul spectacolului, a declarat: ‘am ascultat cea mai bună muzică Holograf din 80 pana azi, într-o singură seară’.
În public s-au aflat şi mai multe vedete, printre ele Oana Roman, Zoli de la Sistem, prezentatorul ştirilor Antena 3 Ovidiu Maior, dar şi realizatorii programelor Europa FM Bogdan Miu, Radu Constantinescu, Doru Oprişan şi Toader Păun.
Oana Nemeş, fanul Europa FM nelipsit de la evenimentele noastre, a înregistrat câteva momente din concert pe care le-a încărcat pe You Tube.